Rezultate pentru eticheta "spitalul de boli infectioase constanta"
„Ne luptăm cu un inamic nevăzut și nu știm la ce să ne așteptăm pe viitor. Dacă lumea va înțelege să stea în casă, este posibil să rupem acest lanț epidemiologic.” Este mesajul medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Întregul personal medical se află la datorie zi și noapte, departe de familii. Toți sunt conștienți de riscul la care se expun, însă susțin că au depus un jurământ. Așa că, indiferent de situație ei vor veni la muncă pentru a-și trata pacienții.
„Aproape în fiecare zi, câte un pacient internat cu noul coronavirus, COVID-19, pleacă acasă negativ, vindecat.” Acesta este mesajul cadrelor medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Unitatea medicală lucrează 24 de ore din 24. În acest moment, spitalul dispune de echipament de protecție, însă este nevoie în continuare de personal medical, asistente, medici, biologi și chimiști.
Patru containere izolatoare pentru medici și pacienți au ajuns, cu ajutorul Asociației „Dăruiește Aripi”, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța. Au fost donate și teste pentru depistarea coronavirusului, măști, halate, mănuși, dar și alte echipamente necesare în această perioadă. Toate aceste produse au putut ajunge la unitatea medicală din Constanța datorită donațiilor făcute de oamenii care s-au mobilizat exemplar în această perioadă.